Un activ de 600-800 MW pe care sistemul național nu îl vede
La sfârșitul lui 2025, România număra circa 300.000 de prosumatori activi — persoane fizice și juridice care produc energie din surse regenerabile și o livrează parțial în rețeaua de distribuție. Estimările disponibile plasează capacitatea totală instalată în bateriile prosumatorilor între 600 și 800 MW la finele lui 2025.
Contextul acestei cifre: capacitatea totală de stocare la nivel de sistem energetic național este de aproximativ 600 MW, din care circa jumătate concentrată la un singur operator privat. Prosumatorii români au instalat individual, în sisteme mici de 5-20 kWh, o capacitate de stocare distribuită comparabilă sau superioară întregii capacități instituționalizate a țării — în mai puțin de cinci ani, fără un program național coordonat.
Deficitul de seară și potențialul nevalorificat
Sistemul energetic național al României are o vulnerabilitate operațională recunoscută: deficitul de putere în intervalele 17:00-21:00 și 06:00-09:00, când cererea atinge vârful, dar producția fotovoltaică este nulă sau minimă. În perioadele cu producție regenerabilă intensă, deficitul de seară oscilează între 2.000 și 4.000 MW — compensat prin import sau prin activarea capacităților termice de rezervă caldă.
Cele 600-800 MW de stocare distribuită instalate la prosumatori reprezintă teoretic 15-40% din deficitul de seară. În practică, această energie nu este disponibilă pentru sistem: fiecare prosumator își optimizează propria baterie pentru autoconsum. Sistemul național nu primește niciun beneficiu direct, chiar dacă tehnic există capacitate suficientă pentru a contribui semnificativ la echilibrare.
Virtual Power Plant: cadrul legal există, implementarea nu
Directiva (UE) 2019/944 prevede explicit dreptul prosumatorilor de a participa pe piețele de energie, inclusiv piața de echilibrare a Transelectrica. Mecanismul tehnic este Virtual Power Plant (VPP): un agregator licențiat contractează cu prosumatori dreptul de a controla parțial încărcarea și descărcarea bateriilor lor, agregă aceste capacități și oferă un serviciu de reglaj către operatorul de sistem.
În România, cadrul operațional pentru VPP-uri este în stadiu incipient. Produsele de balancing specifice, modalitățile de compensare a prosumatorilor participanți și cerințele tehnice pentru conectarea la un VPP nu sunt încă definite operațional. Această întârziere regulatorie menține invizibilă pentru sistem o capacitate de stocare de sute de MW — paradox într-o piață care importă energie de echilibrare și discută construcția de noi capacități centralizate costisitoare.
Implicații pentru politica energetică și piață
Adopția rapidă a tehnologiilor de stocare la scară de sute de MW, fără program național coordonat, demonstrează că barierele sunt predominant administrative și financiare, nu tehnice. Capacitatea distribuită va continua să crească, făcând reglementarea agregatoarelor și VPP-urilor o urgență operațională. Integrarea stocării distribuite în piața de echilibrare ar reduce costul serviciilor de sistem și ar transfera o parte din valoarea generată către prosumatorii participanți.